Instituție gazdă:
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
Coordonatori:
Conf. Dr. Ioana Mîndruță, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București, România
Prof. Dr. Monica Baciu, Université Grenoble Alpes, Grenoble, Franța
Prof. Dr. Andrei C. Miu, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, România
Descriere:
Studierea creierului uman a progresat rapid în ultimele decenii, mai ales datorită dezvoltării metodelor neuroimagistice și electrofiziologice. Aceste progrese au fost catalizate de dezvoltarea unor abordări și modele analitice, cum ar fi cele bazate pe inteligența artificială, de integrarea mai multor metode și abordări (de ex., neuropsihologie și neuroimagistică), și de progrese teoretice în înțelegerea organizării rețelelor cerebrale.
Toate aceste progrese au contribuit la descrierea detaliată a mecanismelor neuroanatomice și neurofiziologice care susțin procesele cognitive, afective și sociale la om, și a modului în care aceste mecanisme sunt dereglate în bolile neurologice și bolile psihice. Datele acumulate în neuroștiințele cognitive au contribuit, în ultimii ani, la schimbări profunde în studiul minții umane, punând în dezbatere, de pildă, distincția dintre cogniție și emoție și susținând eforturile de a reconstrui diagnosticul și tratamentul bolilor psihice într-un cadru transdiagnostic și focalizat asupra mecanismelor neurofiziologice.
Acest workshop își propune să ofere o perspectivă asupra frontierelor neuroștiințelor cognitive, ilustrând, prin cercetările specialiștilor în neuroștiințe cognitive din Diaspora și din România, modalitatea complexă în care răspundem astăzi la întrebări fundamentale despre creierul uman în cogniție și sănătate.
Contact:
Prof. Dr. Andrei Miu
Email: andrei.miu@ubbcluj.ro
Locatie:
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca